Societatea Romana de Psihologie Experimentala Aplicata si Catedra de Psihologie a Universitatii Bucuresti, sub egida Colegiului Psihologilor , organizeaza Conferinta Internationala “Psihologia si Realitatile Lumii Contemporane”. Evenimentul va avea loc in perioada 18-21 noiembrie in sediul Facultatii de Psihologie si Stiintele Educatiei din soseaua Panduri nr. 90. 

Sunt invitati sa participe psihologi practicieni, cercetatori, cadre didactice, masteranzi, doctoranzi din domeniul psihologiei si al ramurilor conexe.  De asemenea, sunt invitati sa participe si studenti, atat in calitate de auditori, cat si cu postere. Posterul trebuie sa fie supervizat de un cadru didactic, iar pentru publicare - in calitate de coautor cu un cadru didactic. Studentii pot prezenta si publica lucrari in cadrul conferintei, numai in calitate de co-autori cu un ”senior psychologist”.

Pentru mai multe detalii accesati: http://www.psiworld.ro/

Esti acolo si nu te pot atinge, esti aici si nu-ti pot vorbi. Esti vis, iluzie, dorinta, realitate, irational, sentimente. Esti un Tu pe care nu-l pot percepe, care nu intra in realitatea mea. As vrea sa te chem, sa intri in lumea mea, dar nu reusesc. Ma lovesc de ceva. Exista un blocaj. Dar nu stiu unde. Poate la mine. Poate la tine. Nu stiu. Stiu doar ca te indepartezi din ce in ce mai mult. Iti simt lipsa, chiar daca nu ai fost niciodata langa mine. As vrea sa vorbesc, sa strig, sa tip. Dar nu pot. Ceva ma retine. Eu, tu, ei, ceva, cineva ma impiedica. Ma impiedica sa fiu libera. Ce sa zic? Ce sa fac? Se intampla, sub forma unei sincronicitati sau nu, sa te intalnesc. Esti la cativa metri de mine si nu te vad. Pentru ca, acolo, esti altcineva. Nu cel pentru care simt ceva… Si chiar daca esti in fata mea nu-ti pot vorbi. Esti aici si nu te pot vedea. Aproape ca-ti simt respiratia langa obrazul meu. Aproape. Esti totusi prea departe. Dar totusi o senzatie ciudata imi invaluie corpul…Trec vorbe pe langa noi care nu inseamna nimic. Goale. Fara continut. Si nu le pot umple. Nu am curajul. Am senzatia ca o sa distrug totul. Daca exista ceva. Poate ca as pierde chiar si acele cuvinte fara continut…

Pagini nescrise, cuvinte nespuse,

Lacrimi ascunse si dorinţe apuse

Priviri uitate şi zâmbete demult şterse

De pe chipurile noastre pictate acum

Cu nuanţele diluate ce se întrepătrund

Lăsând pe tabloul minţii mele un vag contur

Al unui sentiment uitat printre pozele unui album.

Album cu imagini din conştiinţa universului

Răpuse de setea nepotolită a sufletului

Pentru a crea o reflecţie exagerată a imposibilului.

O speranţă uitată undeva într-un sertar al inimii,

Golit de furtuna violentă a uitării,

Vise, dorinţe, amintiri-

Nu aduc decat amăgiri

Ce-şi au sursa în false împliniri.

Culorile s-au îngălbenit

Timpul prea repede a fugit,

Iar acum idealul pictorului s-a năruit

Dând uitării ce avea de făurit.

O raza de soare printre nori, un ghiocel ce-ti mangaie privirea, un zambet ce se asterne pe chip…un sfarsit si un inceput…Primavara e ca un copil ce se naste, aduce numai bucurie daca stii sa-i asculti sunetele, sa-i vezi culorile, sa-i simiti adierea…sa-i inspiri parfumul. Primavara vine din exterior ca sa-ti incante sufletul si iti bate la usa inimii ca sa o lasi sa-ti inunde trupul…dar poate ca nu o auzi, nu o simti…esti prea ocupat pentru a-i mai da atentie si ei. Si ea nu spune nimic. Pleaca. Si se intoarce din nou. Anul viitor. O vei astepta?…

Vezi fulgul de nea atarnat de fereastra ta? Vezi miile de fulgi din fata ochilor tai? Sau treci pe langa ei, dorindu-ti sa se topeasca mai repede? Asa cum iti doresti, uneori, ca o zi (sau mai multe?…) sa se termine mai repede?…Aproape ca nu mai avem timp sa ne oprim un moment macar si sa vedem unde am ajuns, unde suntem…aproape ca nu ne mai ascultam (daca am facut-o vreodata?…) emotiile, sentimentele, trairile…Opreste-te! Si uita-te in jurul tau si ascultat-te…Poate ca simiti ca poti sa escaladezi munti, sa spargi ziduri si sa ajungi unde vrei…Dar te lovesti. Te lovesti de…tot ceea ce te inconjoara…te lovesti de ratiune, care iti dicteaza ce sa faci bazandu-se pe premisa ca asa e cel mai bine. Asa o fi oare? Tu cel care te trezesti dimineata si iti bei cafeaua o faci pentru ca asa vrei sau ai prefera mai bine un ceai, insa mintea ta iti sopteste ca ai nevoie de cafea pentru a te trezi?…Asadar acum, in momentul asta, ce iti asculti mai degraba ratiunea sau sentimentele? Sau pe amandoua (desigur pornind de la ideea ca poti face diferenta intre ele si ca macar iti constientizezi sentimentele, adica ratiunea le recunoaste ca facand parte din tine)? Sau… nici macar nu poti face diferenta intre ele?

Astazi am avut primul examen de la facultate. La comunicare. Cum a decurs examenul? Extraordinar!…N-am scris nimic…A, ba nu, mi-am scris numele…si o cifra. Atat. Asta a fost. Si am dat foaia.Nu am scris pentru ca nu am invatat. Atat a trebuit sa scriu. Numele. Si o cifra. Si nimic mai mult. Ce reprezenta cifra? Cum imi evaluez eu activitatea de la seminar.Si subiectele? Pai subiectele erau scrise pe o bucatica de hartie (gen post-it) pe care dl. profesor a scos-o din buzunar. Sau cel putin am avut impresia ca subiectele erau acolo. Pe hartie nu scria nimic. Era doar un model pentru noi ca sa stim cat de mare trebuia sa fie “foaia de examen”. Pe care ne-am scris numele si nota, evident.

Lasand gluma la o parte (desi eu chiar am dat “examenul” asta), laboratorul de comunicare cu dl. profesor Adrian Nuta, a fost cel mai placut, dar si cel mai greu seminar. Cel mai placut pentru ca este un profesor care se aproprie, dupa parerea mea, foarte mult de profesorul ideal. Cel mai greu pentru ca ne-a impartasit din ideile si teoriile sale care, inevitabil te pun pe ganduri, te framanta, te uimesc, poate iti vine greu sa le crezi sau refuzi asta. Dar te ajuta. Pentru ca ele se aduna, acolo, undeva, intr-un colt al mintii si ies la suprafata cand te astepti cel mai putin. Atunci cand cauti raspunsuri. Si vin in ajutorul tau, al mintii tale si al sufletului tau. Al tau. Al eului tau care vrea sa se dezvolte. Constientizezi lucruri simple pe care pana acum nu le-ai vazut. Poate pentru ca erau prea simple sau pentru ca aveai nevoie de cineva sa ti le spuna sau pe care pur si simplu le-ai ignorat. Multe sunt lucruri atat de simple, incat crezi ca sunt deja prezente in viata ta. Dar nu este asa. Pentru ca pana sa ajungi sa le incluzi in realitatea ta e nevoie de munca. E nevoie de parcurgerea unei calatorii. Cateodata e mai grea si te intristezi. Cateodata e mai usoara si te bucuri. Evoluezi. Te dezvolti. Pe tine. Emotional, moral, intelectual. Este o calatorie necesara fiecarei persoane, este dificila, dar scopul ei e fascinant, grandios. Si merita. Sau cel putin asa cred acum. Oricum, este de-abia inceputul…

Ideal, vis,trecut, filozofie, psihologie,prezent, dorinta, viitor si…Shakira…Poate pentru cei mai multi aceste cuvinte nu se pot pune la un loc in aceasta combinatie (mai ales luandu-l in considerare pe ultimul!), dar pentru mine exista o stransa legatura intre ele, o legatura spatiala, temporala si, mai ales, emotionala intre ceea ce am fost, sunt si voi fi…Poate daca nu as fi fost astazi aici, unde ma aflu acum, nu as fi avut ocazia sa lucrez cu niste copii minunati, experienta care mi-a dovedit inca o data cat de liber se pot exprima copii prin imaginatia lor, asta, desigur, daca sunt lasati…Poate daca as fi fost acolo unde vroiam, mi s-ar fi implinit un vis, dar nu as fi avut ocazia sa cunosc niste oameni deosebiti de la care sunt sigura ca pot invata o groaza de lucruri! Acum si aici…atunci si acolo…acum la partialul de la statistica…atunci…in alta lume…din care nu fac parte…

Am fost la parada organizata in cinstea Zilei Nationale a Romaniei. Ce-am vazut? Nimic. Pardon, de fapt am zarit cateva avioane. In rest, am auzit. Am auzit o prezentare grabita a paradei militare si…bineinteles vocea cristalina a lui Basescu. In afara de asta, i-am compatimit pe strainii care incercau sa vada ceva. Evident, pana la urma, multi au renuntat si s-au retras intr-un colt, admirand, probabil, cerul (sau Arcul de Triumf) si compatimindu-ne ei pe noi…Ce-ar mai fi de povestit?…Faptul ca un domn (care se numara printre cei care asigurau securitatea) a considerat ca sunt un pericol pentru cetateni in momentul in care incercam sa pun husa aparatului de fotografiat in geanta. Speriat si inspaimantat se uita la mine, eu ii arat ce aveam de fapt in mana, ii si explic si fiecare isi vede de drum. Acum, eu inteleg ca domnul presedinte era prin preajma, dar, totusi, reprezint asa o amenintare?… In continuare, sunt postate cateva instantanee facute in timpul paradei (plus cateva comentarii scurte, desigur)…

                                             Nu va convine ceva?…

 

 

 

 

 

 

          Incercarea moarte n-are…mai ales cand esti inventiv si/sau roman…

                                             

                                        

                                   …Si cand esti suparat…

                                                                  

 

 

                                                                                   

                    .

    ..si ti-e frig…        

 

 

 

 

 

 

                …cauti un punct de sprijin in…Reintregirea Romaniei…

 

  

 

 

                                                  “Mi-ati facut poza?”

                                                  ”Da”

                                                 ”Pai…si nicio spaga, nimic?…”

                                                  “Poza e gratis…”

                                                (conversatie reala) 

 

                                                La multi ani, Romania!

    

 

Chipuri necunsocute, zambete ascunse de teama unui nou inceput, vise si idealuri agatate undeva in adancul sufletului si al mintii, trecut si viitor si prezentul ce le leaga, oameni ale caror chipuri sunt marcate de trecerea timpului,dar care resusesc sa zambeasca si sa aduca un suras si in inima celor din jur, tineri ale caror ganduri se amesteca si se ridica in sus, spre cer odata cu privirile lor, ale tuturor…Un nou inceput sau doar o continuitate?…

Astazi s-au implinit 12 ani de cand am inceput scoala. Astazi au trecut patru ani de cand am inceput liceul. Astazi am realizat ca ma indrept intr-o directie necunoscuta, dar totodata fascinanta. Exista ceva care ma tine strans legata de trecut si de tot ce inseamna el, dar e ceva si acolo, in fata, care ma indeamna sa mai fac un pas inainte si sa descopar ce ma asteapta. Nu cred ca poti sa prevezi ce ti s-a pregatit asa cum nu poti sa spui cu exactitate la ce ora vine metroul (poate doar in Germania…) Dar avand in vedere ca nu locuim acolo, ramanem la cheremul hazardului. Poate ca acum va suna cineva la usa, desi nu astepti pe nimeni sau, dimpotriva, nu va suna nimeni chiar daca astepti pe cineva…

Fiecare dintre noi reprezinta, intr-o oarecare masura, o suma a intamplarilor trecute si a sperantelor indreptate catre viitor, iar prezentul nu este nimic altceva decat asezarea asteptarilor in tiparul destinului. Cei care fac, insa, legatura intre trecut si viitor sunt oamenii care au fost si iti vor fi alaturi in ciuda ecuatiei necunoscute ce ne ghideaza viata, iar in acesti 12 ani am cunoscut destul de multi oameni care m-au format si cu care merita sa pornesti in incercarea de a rezolva aceasta ecuatie!